Constantin Dulcan este o personalitate fascinantă.

Profesor universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan este medic neurolog şi psihiatru, autor a numeroase monografii, tratate, lucrări şi cărţi de certă valoare ştiinţifică dar şi de eseistică, cu ample deschideri spre fascinantele domenii ale filosofiei ştiinţei.

Cartea sa “Inteligenţa materiei”, un best seller căutat şi astăzi, a fost distinsă cu premiul pentru filosofie “Vasile Conta” al Academiei Române (1992). Este membru al unor prestigioase societăţi ştiinţifice naţionale şi internaţionale, autor al unor brevete de invenţii, titular al unor importante cursuri universitare, precum şi deţinător a numeroase premii ştiinţifice şi literare obţinute în ţară şi străinătate.

Dar mai presus de aceste titluri, Constantin Dulcan te captivează din primul moment în care te priveşte, pentru că simţi în privirea lui profunzimea gândurilor sale şi conştiinţa trează care te inspiră. Mulţi dintre noi, îşi caută inspiraţia în oameni, căutăm acele prezenţe care să ne umple de noi, adevăraţii noi, să ne inunde cu energie pozitivă şi să simţim cum creştem, cum evoluăm. Constantin Dulcan este unul dintre aceşti oameni minunaţi care te inspiră prin simpla lui prezență. Nu e nevoie de prea multe cuvinte atunci când cunoşti un om prin experienţa sufletului. Dar, pentru cititorii noştri OK şi prin bunăvoinţa profesorului Constantin Dulcan ne-am permis să plecăm împreună într-o călătorie a cunoaşterii. L-am întrebat:

 

-Care calităţi credeţi că v-au adus succesul?

-Perseverenţa, înclinaţia spre lucrurile spiritului, o anumită trăire afectivă. Toţi oamenii au nişte plăceri, nişte atracţii. Ale mele nu au fost de ordin lumesc, nu m-au atras nici stadioanele, nici restaurantele, pentru că Dumnezeu a avut grijă să nu pot să beau. Cel de Sus o fi spus “de creierul ăsta am nevoie”. Oamenii beau, şi nu din vina lor, ci pentru că alcoolul, care conţine glucoză, e combustibil pentru creier. Asta se transformă în energie, până la CO2 şi apă. CO2 se elimină şi rămâne molecula de glucoză, rezultând macromolecula energetică, combustibilul nostru pe care îl obţinem din alimente, inclusiv alcool. La cei care nu suportă alcoolul, cum mi se întâmplă mie, nu ajunge această moleculă care să furnizeze energie, inclusiv plăcerea şi se transformă în adelhida etilică, care este toxică, fiindcă lipseşte enzima care merge mai departe. Din cauza asta am dureri mari de cap. Din motivul ăsta, limba este cel mai bun organ bio-chimic; în clipa în care am pus pe limbă o picătură de vin, imediat ştiu că îmi face rău. Organismul nostru este de o sensibilitate teribilă. Şi atunci toate lucrurile astea le-am scos. Din acest motiv nu am timp să mă ocup de alte lucuri.
M-au întrebat tinerii studenţi ce trebuie să facă în viaţă. Le-am spus că, în viaţă, trebuie să ai o pasiune, perseverenţă, să-ţi dea Dumnezeu capacitatea minţii de conectare a lucrurilor. Te ajută o memorie bună, să ţii minte ce ai citit, dar nu cu valoare de enciclopedie, ci să pui în practică ce ai citit. Asta înseamnă cultură, să creezi o nouă fiinţă, o nouă entitate.

 

-Care vă sunt micile plăceri?
-Mărturisesc, şi cred că sunt onest când spun asta, mă atrage foarte mult studiul, studiul unei anumite literaturi, cu un anumit conţinut, care se referă la spiritualitate, dar şi un roman bine făcut mă captivează la fel de mult ca o carte despre spiritualitate. Cred că dacă cineva m-ar ţine undeva izolat o săptămână sau o lună, să nu citesc nimic, ar fi cea mai mare frustrare pentru mine. Săptămânal citesc o carte, două, pe care le rezum în scris, şi ori de câte ori am nevoie, revin la ce am scris acolo. Sfătuiesc pe cei care vor să rămână în minte cu ceva să facă la fel. Prima impresie contează, asta este atunci când citeşti.
În momentul când scrii, transformi în propria ta substanţă, nu mai este memoria autorului, este trăirea ta. Eu nu cred că am citit ceva de care să uit. Pe lângă citit, ador să mă joc cu nepoţica mea, e tare drăgălaşă şi dulce. Face balet, pictură, mă invită la spectacolele ei. Primul nostru copil a fost o fetiţă pe care am pierdut-o la 7 luni. Cred că spiritele care vor să vină la noi, dacă o generaţie le-a pierdut, vin la a doua generaţie, pentru că avem nevoie de acelaşi material genetic. Simt ca nepoţica e copilul pe care l-am pierdut.

 

-Ce apreciaţi la o femeie? Dar la un bărbat?
-Evident, primul paşaport este aspectul. Dar, în faţa unei femei, mai mult decât raţiunea, am un impuls, o pulsaţie, şi ştiu dacă intră în sfera mea de interes afectiv sau nu. Fac psihocultură, dar nu neapărat pentru că vreau, dar se imprimă brusc, şi simt omul, ştiu ce răspuns îmi dă oricine la orice întrebare aş pune. E o chestiune mai presus de propria voinţă.
O femeie, ca şi un bărbat, indiscutabil, reprezintă prin sine o valoare prin intelect, spirit, prin comportament, prin ceea ce gândeşte. Am văzut femei care nu erau foarte dăruite de Dumnezeu ca formă estetică, dar cu un suflet şi cu o minte extraordinare. Ai da toate femeile Miss din lume pentru femeia aia. Atunci mi-am dat seama că valorile omului nu sunt acelea ale aspectului exterior, care este efemer, care se perimează odată cu vârsta, atât la femei, cât şi la bărbaţi.
Şi mai cred ceva. Doi oameni trebuie să se unească numai atunci când sufletul lor este de acord. Dacă criteriile sunt exterioare, totul e în zadar. Criteriul valoric al fiinţei umane este în instanţă sufletul, comuniunea cu sinele suprem, cu divinitatea. Raţiunea este circumstanţa noastră exterioară. Raţiunea ţine de subiectivismul meu, sufletul ţine de etern. Înainte de a şti ceea ce ştiu, intuitiv eram pus de multe ori în situaţii de a alege. Şi am sesizat că de câte ori făceam ce îmi spunea sufletul, nu greşeam, dar când ascultam raţiunea, dădeam greş. Când judeci raţional, iei în considerare circumstanţele, pe când sufletul ştie ceea ce tu nu ştii că va urma. Toţi avem scrisă istoria, este în subconştient, doar că nu avem acces la ea.

 

-Există suflet pereche?
-Suflet pereche înseamnă că, în momentul în care am plecat din lumina divină, pleacă două scântei, una feminină şi alta masculină. Putem veni amândoi aici, ne putem întâlni şi să nu ne placem, dar când ne vom întoarce dincolo, vom ajunge oricum împreună. Vom avea altă formă, dar ne vom plăcea. Se întâmplă să trecem pe lângă sufletul pereche şi să nu ne dăm seama că este el.
Mi se pare impresionant că nu am cunoscut pe nimeni până în momentul ăsta, cu care să simt ce simt cu tine. Să simt că are aceleaşi mijloace în a-şi folosi capacitatea mentală, adică modul în care faci conexiunile, cum aşezi lucrurile, capacitatea de sinteză, simţi exact ce simt şi eu, mă regăsesc întru totul.

 

 

 

 

Sursă: http://revistaok.com/interviu-cu-constantin-dulcan/